Album foto: Pensiunea Panorama din Ghelari, locul în care ajungi turist și pleci prieten

Pensiunea Panorama se află la câțiva km de localitatea Ghelari din județul Hunedoara și este un loc în care trebuie să ajungi neapărat dacă nu ai fost pe acolo deja. Numele pensiunii își merită pe deplin titlul iar sloganul lor ''vii turist și pleci prieten'' (cu ei și cu câinii) spune un mare adevăr.

Deși au trecut câteva luni bune de când am petrecut un weekend extraordinar acolo, îmi amintesc cu drag acele momente și sunt nerăbdătoare să merg din nou. Rezervările trebuie făcute cu foarte mult timp înainte, ăsta fiind singurul lucru de "reproșat'' deși nu este cel mai potrivit cuvânt. De cum ajungi te întâmpină aerul curat, priveliștea care îți taie respirația și cele două ''bestii'' simpatice obsedate de roțile de la mașină. Proprietarii pensiunii locuiesc acolo de ceva timp și sincer, îi invidiez.

Mâncarea este extraordinară, camerele arată foarte bine, proprietarii sunt niște oameni minunați, ai ce face, ai ce vedea și nu poți decide dacă îți place mai mult cerul de zi sau cerul de noapte cu miliardele de stele. Eu am făcut câteva fotografii dar prea puține din păcate.

Pe drum spre pensiune

Pe drum spre pensiune

Biserica din Ghelari, un lo pe care trebuie să îl vezi

Biserica din Ghelari, un lo pe care trebuie să îl vezi

Bestia frumoasă

Bestia frumoasă

Un colț de cer

Un colț de cer

pensiunea panorama
Pensiunea Panorama - camera de la mansardă

Pensiunea Panorama - camera de la mansardă

Biserică din zonă

Biserică din zonă

pensiunea panorama ghelari
Satul părăsit

Satul părăsit

Loc pentru curajoși

Loc pentru curajoși

Bestiile frumoase

Bestiile frumoase