Zgomotul muzicii românești

Nu știu alții ce ascultă, dar eu nu mai am răbdare să ascult muzica de la noi. Toți au același stil de melodie, versuri fără noimă, costumație din piele goală și stilul acela de dans cretin de dai din mâini și din cap până amețești.

Sunt câteva voci bune în România, dar de dragul banilor și al publicului s-au compromis și cântă tâmpenii. Nu mai am răbdare să mă uit la posturile tv cu muzică și nici să ascult ce se mai dă la radio. Este atât de multă muzică bună de ascultat de prin alte părți încât prefer să nu îmi zgârii timpanele cu muzica de la noi. Bine, sunt câteva trupe și cântăreți pe care i-aș asculta dacă i-ar promova cineva.

Însă, cea mai mare dilemă a mea legată de toată povestea asta cu muzica românească, este de ce trebuie să cânte în chiloți și ce rol au cele două animatoare care dau din mâini. Ok, nu ai voce și vrei să atragi atenția asupra fundului, dar cum este în cazul celor care chiar au voce? Apoi, dacă tot vrem să o copiem pe Lady Gaga care, din punctul meu de vedere nu este un model demn de urmat, de ce nu încercăm să luăm părțile bune, cum ar fi exersarea îndelungată a vocii, nu stilul vestimentar, care, oricum doar ei îi vine bine pentru că o reprezintă.

Te rog recomandă-mi și mie trupe sau cântăreți de la noi care cântă îmbrăcați.