Moment jenant

Toți trecem prin momente jenante, unii mai mult, alții mai puțin. Dar indiferent de cât de des se întâmplă, starea pe care o avem după un astfel de eveniment ne face să ne închidem în casă cel puțin o lună sau să umblăm cu punga pe cap.  Alte opțiuni ar mai fi să evităm locul în care s-a întâmplat incidentul nefericit, ca aici sau ca aici sau să ne retragem în munți.

Momentul despre care îți povestesc azi s-a petrecut acum 2-3-4 săptămâni, când mi se făcuse foame de patiserie. Era una din acele zile proaste ale părului, nu eram aranjată, eram lihnită și nervoasă. Eram urâtă, ce să mai. Eram și mă simțeam urâtă cu crengi. Arătam ca scăpată de la zoo. Am intrat și am comandat nu mai știu ce porcărie și în timp ce una din vânzătoare îmi împacheta glutenul nesănătos, cealaltă îndesa într-o pungă biscuiți dietetici, evident pt tipa aia mișto în fața căreia m-am băgat. De curiozitate am privit-o mai bine iar ochii mei nedormiți s-au izbit de privirea ei încruntată: o fostă colegă de liceu care m-a urât în toți anii pentru că băiatul de care era ea îndrăgostită devenise prietenul meu. A nu se înțelege că am intervenit între ei, fostul nu o suporta. În fine. După aceste priviri aruncate una celeilalte, vânzătoarea care o servea pe ea i-a înmânat punga în timp ce eu am exclamat tare un mulțumesc de parcă punga era pentru mine. Eram prea obosită și cu gândurile pe coclauri și probabil de aia am mulțumit în gol. Apoi aceeași vânzătoare și-a dat seama că nu i-a dat rest, așa că a scos din sertar banii și i-a înmânat fetei, în timp ce i-a spus: uite restul, mulțumesc! Și noi mulțumim,! am răspuns...tot eu, de data asta convinsă că am auzit-o pe doamna care mă servea pe mine. Nu era așa iar culmea momentului jenant a fost când vânzătoarea 1 și-a dat seama că mai trebuia să îi dea un leu tipei frumoase dar nu găsea în sertar. Între timp mi-a fost servit și mie glutenul, am mulțumit (din nou) și am fugit mâncând pământul.